Despre prietenie, Sfantul Ioan Gura de Aur

Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el?
Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat.
Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie.
Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă.
Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaţi şi jertfelnici. Vorbim despre acei care ard de prietenie…
Dacă vreunul din voi are un prieten din aceştia, va recunoaşte că spun drept şi de l-ar vedea în fiecare zi şi tot nu s-ar sătura – şi-i doreşte ceea ce sieşi îşi doreşte.
Ştiu pe cineva, care cerea sfinţilor să se roage mai întâi pentru prietenul său şi după aceea şi pentru sine. Atât de mare dar este un prieten adevărat, că de dragul lui, îţi sunt scumpe unele locuri şi unele vremuri.
După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; aşa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem şi suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună.
Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruieşte întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc ca au încercat-o.
Dacă un prieten ne porunceşte ceva, îi mulţumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim. Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie şi al lor. Chiar de dispreţuim bunurile pământeşti – din pricina prietenilor noştri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei…

Minei

Ma rup de ce ma umple
si umplu cu ce ma rupe
in hulubi celesti

Tai o ramura
rabd
si rasare un pom
cu flori de tei

Se usuca
ma culeg
le asez in traista
si pornesc din nou
reluand acel
minei...

De atunci...

"Si de-atunci s-a largit inima mea"
(Savatie Bastovoi, Alt poem de dragoste)

E ceata
ma orbeste
ratacesc si mor

Ma invie clape de pian
intr-un univers de lacrimi
iar raze de lumina ma acopar

Se perinda doi, trei
mai multi
Imi zambesc
iar eu din tinda cad
la picioarele pamantului
oarba de lumina
cand Insusi El ma ridica-n
palme

....greutatea-mi-e iubirea
iar suspinul- fericirea

Astfel se largeste Raiul
Inima mea.