cine imi poate rupe Lantul
cand nici mana nu ma asculta
cand nici suflarea nu zvacneste
am legat verticalul
m-am largit cumplit
orizontalul a murit
Lantul ma salveaza
urc spre El
leaga-ma-n unduire
si trage-ma
spre Cer
luni, 10 ianuarie 2011
ganduri
ce durere te face
sa te-ngradesti cu spini
prin care nu pot trece
ori sa fugi spre
ciorile gri?
doar ele stau cand mergi
spre ele
pe cele negre
le-ai speriat
le-a furat moartea
hai, sa o cautam
sa ni le dea
sa te-ngradesti cu spini
prin care nu pot trece
ori sa fugi spre
ciorile gri?
doar ele stau cand mergi
spre ele
pe cele negre
le-ai speriat
le-a furat moartea
hai, sa o cautam
sa ni le dea
Ascultarea
Ascultarea lumeasca doar se face cu "impins de la spate". Are si rezultate slabe.
Ascultarea duhovniceasca se bazeaza pe libertate si fertfa de sine- cu rezultate nemasurabile.
Ascultarea duhovniceasca se bazeaza pe libertate si fertfa de sine- cu rezultate nemasurabile.
Tacerea
ce mai conteaza acum
cand moartea
isi arunca veninul in inima
pestilor,
iar marile raman goale
ce mai conteaza ca toata lumea urla
intr-o lume nebuna
ce mai conteaza ca singuratatea
troneaza
intru fiinta
nu mai conteaza decat cuvantul
nerostit de teama patetismului
taceti,
e liniste
cand moartea
isi arunca veninul in inima
pestilor,
iar marile raman goale
ce mai conteaza ca toata lumea urla
intr-o lume nebuna
ce mai conteaza ca singuratatea
troneaza
intru fiinta
nu mai conteaza decat cuvantul
nerostit de teama patetismului
taceti,
e liniste
marți, 16 martie 2010
Versuri Nebun de alb - Emeric Imre
1. Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De cand ma simt tot mai bogat de tine
Si-mi stau pe tample soarele si luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
Si uite, n-are cine sa ne-ajute
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale
R: Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie
2. Prin gari descreierate - accidente
Marfare triste vin in miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii
Jur-imprejur privelisti aberante
Copii fragili ducand parintii-n spate
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate
3. Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii
In podul palmei daca iau nisipul
Simt un inel jucandu-se de-a mirii
Te-aud in batalii din vreme-n vreme
Ostasii garzii tale ti se-nchina
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon si nume de regina
Versuri: Adrian Paunescu
joi, 11 februarie 2010
Drumul spre Vozia
Drumul spre Vozia, Cei trei si pădure cea mare este primul roman fantastic din literatura romana de acest gen. Deocamdata a aparut doar primul volum al autorului-Parintele Mihai- Andrei Aldea si ii insemnneaza debutul beletristic. Cartea apare in 2008, desi este scrisa in 2000- 2002.
Autorul este doctorand in folcloristica la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Romane. Pe langa studiile si articolele etno-istorice, a mai publicat un volum de versuri intitulat Zboruri .
Cartea prezintă traseul initiatic al unor flacai: Dan, Mitu si Surdu in Padurea cea Mare. Impresionati fiind de povestile celor mai in varsta din satul lor se hotarasc sa plece în cautarea Voziei, „tinutul legendar”, de dincolo de Padurea cea Mare. Trec prin fel si fel de peripetii, lupta cu indarjire, ajung eroi. Desi cei care locuiesc în Padurea cea Mare sunt rezervati în privinta reusitei lor de a supravietui, cu atat mai mult de a ajunge în Vozia... Fiintele-demonice cu care ajung in contact, de inspiratie folclorica autentic romaneasca – nalucile, strigoii – care nu sunt atat personaje negative, ci sunt prada unor blesteme, acestea fiind stapanite de rau, nu sunt Raul personificat. De aceea cei trei eroi lupta impotriva lor pentru a-si salva viata, dar le este mila.
Spiritul Padurii Mari isi insufla toate vietuitoarele si misterul acesteia consta in faptul ca ii tratează pe cei trei, prin intermediul fiintelor sale, ba ca pe niste intrusi, ba ca pe niste novici, pe care cauta sa-i incerce, ba ca pe niste eroi. Padurea este ca un regizor si totodata ca un antrenor .
Primesc ajutor, isi fac prieteni (strigile, capitanii unor forturi, Printul Roland ) si poate cel mai important... invata sa lupte, cei trei descoperă valoarea prieteniei, a sacrificiului pentru celalalt si importanta comunicarii, dar si a comuniunii intre ei.
Padurea cea Mare este un tinut neobisnuit, cu locuitori ciudati (strigi, animale cu simturi si forte suprafiresti, naluci, pitici). Treptat se dovedeste faptul ca Padurea ii cunoaste. Pe de-o parte fortele intunericului lupta sa ii atraga de partea lor, pe de alta parte Binele ii salveaza, ceea ce le potentiaza dorinta de merge inainte, le da curaj. Interesant este faptul ca Vozia apare de vreo doua sau trei ori in carte ceea ce mareste suspansul, curiozitatea si ii pune in valoare simbolistica. Vozia reprezinta Idealul absolut, roadele finalului traseului intiatic.
Unul dintre cele mai importante mesaje ale cartii ar fi– dupa parerea mea- ca nu trebuie să ne pierdem in detalii, ci sa avem clar in cuget si inima Tinta.
Finalul primului volum se sfarseste cu o noua „intriga”- cautarea Domnitei Enga careia aveau sa-i dea „ceva” de la fratele sau, capitanul unuia dintre forturi.
Asemanarea dintre Cei trei si Padurea ce Mare si Stapanul Inelelor este uluitoare, desi Parintele Mihai- Andrei Aldea a scris cartea cu mult timp inainte sa citeasca Stapanul Inelelor, iar vreo legatura cu autorul nu se pune în discutie. In ambele creatii apar elemente magice (ex: inelele- Stapanul Inelelor; fluierele- Drumul spre Vozia etc) din culturi diferite plasate în cadre aproape identice.
Tipologia flacailor este total diferita. Dan este inteleptul, Mitu este poznasul, iar Surdu este cel care are o forta fizica iesita din comun. Insusirile celor trei se impletesc, se completeaza si rezultă o complexitate fara de care aventura ar fi esuat în cel mai rau caz cu moartea protagonistilor.
Titlul denumeste simbolic tinta, idealul spre care se indreapta cei trei cu multe sacrificii, mult zbucium, dar nu în ultimul rand, cu multa bucurie.
Mi-a placut felul in care autorul stie sa puna in valoare folclorul romanesc, atingand suspansul care poate fi gustat cu satisfacte si de care cititorul contemporan, obisnuit cu intrigi senzationale si efecte speciale de mare amploare.
M-am identificat cu personajele, a fost o lectura palpitanta pentru mine. Folosirea limbajul arhaic contribuie foarte mult la crearea unui spatiu fabulos si a unui timp al legendelor.
Cartea cuprinde si pasaje care amintesc de formatia de etnolog a autorului, in acest roman regasindu-se acea cultura despre care sustinea Ernest Benea la mijlocul secolului al-XX-lea ca a disparut sau ca, in orice caz, era pe cale de disparitie.
As recomanda Drumul spre Vozia pentru ca e o cale de intelegere a identitătii NOASTRE de romani, proiectia realitatii fiind transfigurata in fantastic.
Autorul este doctorand in folcloristica la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Romane. Pe langa studiile si articolele etno-istorice, a mai publicat un volum de versuri intitulat Zboruri .
Cartea prezintă traseul initiatic al unor flacai: Dan, Mitu si Surdu in Padurea cea Mare. Impresionati fiind de povestile celor mai in varsta din satul lor se hotarasc sa plece în cautarea Voziei, „tinutul legendar”, de dincolo de Padurea cea Mare. Trec prin fel si fel de peripetii, lupta cu indarjire, ajung eroi. Desi cei care locuiesc în Padurea cea Mare sunt rezervati în privinta reusitei lor de a supravietui, cu atat mai mult de a ajunge în Vozia... Fiintele-demonice cu care ajung in contact, de inspiratie folclorica autentic romaneasca – nalucile, strigoii – care nu sunt atat personaje negative, ci sunt prada unor blesteme, acestea fiind stapanite de rau, nu sunt Raul personificat. De aceea cei trei eroi lupta impotriva lor pentru a-si salva viata, dar le este mila.
Spiritul Padurii Mari isi insufla toate vietuitoarele si misterul acesteia consta in faptul ca ii tratează pe cei trei, prin intermediul fiintelor sale, ba ca pe niste intrusi, ba ca pe niste novici, pe care cauta sa-i incerce, ba ca pe niste eroi. Padurea este ca un regizor si totodata ca un antrenor .
Primesc ajutor, isi fac prieteni (strigile, capitanii unor forturi, Printul Roland ) si poate cel mai important... invata sa lupte, cei trei descoperă valoarea prieteniei, a sacrificiului pentru celalalt si importanta comunicarii, dar si a comuniunii intre ei.
Padurea cea Mare este un tinut neobisnuit, cu locuitori ciudati (strigi, animale cu simturi si forte suprafiresti, naluci, pitici). Treptat se dovedeste faptul ca Padurea ii cunoaste. Pe de-o parte fortele intunericului lupta sa ii atraga de partea lor, pe de alta parte Binele ii salveaza, ceea ce le potentiaza dorinta de merge inainte, le da curaj. Interesant este faptul ca Vozia apare de vreo doua sau trei ori in carte ceea ce mareste suspansul, curiozitatea si ii pune in valoare simbolistica. Vozia reprezinta Idealul absolut, roadele finalului traseului intiatic.
Unul dintre cele mai importante mesaje ale cartii ar fi– dupa parerea mea- ca nu trebuie să ne pierdem in detalii, ci sa avem clar in cuget si inima Tinta.
Finalul primului volum se sfarseste cu o noua „intriga”- cautarea Domnitei Enga careia aveau sa-i dea „ceva” de la fratele sau, capitanul unuia dintre forturi.
Asemanarea dintre Cei trei si Padurea ce Mare si Stapanul Inelelor este uluitoare, desi Parintele Mihai- Andrei Aldea a scris cartea cu mult timp inainte sa citeasca Stapanul Inelelor, iar vreo legatura cu autorul nu se pune în discutie. In ambele creatii apar elemente magice (ex: inelele- Stapanul Inelelor; fluierele- Drumul spre Vozia etc) din culturi diferite plasate în cadre aproape identice.
Tipologia flacailor este total diferita. Dan este inteleptul, Mitu este poznasul, iar Surdu este cel care are o forta fizica iesita din comun. Insusirile celor trei se impletesc, se completeaza si rezultă o complexitate fara de care aventura ar fi esuat în cel mai rau caz cu moartea protagonistilor.
Titlul denumeste simbolic tinta, idealul spre care se indreapta cei trei cu multe sacrificii, mult zbucium, dar nu în ultimul rand, cu multa bucurie.
Mi-a placut felul in care autorul stie sa puna in valoare folclorul romanesc, atingand suspansul care poate fi gustat cu satisfacte si de care cititorul contemporan, obisnuit cu intrigi senzationale si efecte speciale de mare amploare.
M-am identificat cu personajele, a fost o lectura palpitanta pentru mine. Folosirea limbajul arhaic contribuie foarte mult la crearea unui spatiu fabulos si a unui timp al legendelor.
Cartea cuprinde si pasaje care amintesc de formatia de etnolog a autorului, in acest roman regasindu-se acea cultura despre care sustinea Ernest Benea la mijlocul secolului al-XX-lea ca a disparut sau ca, in orice caz, era pe cale de disparitie.
As recomanda Drumul spre Vozia pentru ca e o cale de intelegere a identitătii NOASTRE de romani, proiectia realitatii fiind transfigurata in fantastic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
