Drumul spre Vozia

Drumul spre Vozia, Cei trei si pădure cea mare este primul roman fantastic din literatura romana de acest gen. Deocamdata a aparut doar primul volum al autorului-Parintele Mihai- Andrei Aldea si ii insemnneaza debutul beletristic. Cartea apare in 2008, desi este scrisa in 2000- 2002.

Autorul este doctorand in folcloristica la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Romane. Pe langa studiile si articolele etno-istorice, a mai publicat un volum de versuri intitulat Zboruri .

Cartea prezintă traseul initiatic al unor flacai: Dan, Mitu si Surdu in Padurea cea Mare. Impresionati fiind de povestile celor mai in varsta din satul lor se hotarasc sa plece în cautarea Voziei, „tinutul legendar”, de dincolo de Padurea cea Mare. Trec prin fel si fel de peripetii, lupta cu indarjire, ajung eroi. Desi cei care locuiesc în Padurea cea Mare sunt rezervati în privinta reusitei lor de a supravietui, cu atat mai mult de a ajunge în Vozia... Fiintele-demonice cu care ajung in contact, de inspiratie folclorica autentic romaneasca – nalucile, strigoii – care nu sunt atat personaje negative, ci sunt prada unor blesteme, acestea fiind stapanite de rau, nu sunt Raul personificat. De aceea cei trei eroi lupta impotriva lor pentru a-si salva viata, dar le este mila.

Spiritul Padurii Mari isi insufla toate vietuitoarele si misterul acesteia consta in faptul ca ii tratează pe cei trei, prin intermediul fiintelor sale, ba ca pe niste intrusi, ba ca pe niste novici, pe care cauta sa-i incerce, ba ca pe niste eroi. Padurea este ca un regizor si totodata ca un antrenor .
Primesc ajutor, isi fac prieteni (strigile, capitanii unor forturi, Printul Roland ) si poate cel mai important... invata sa lupte, cei trei descoperă valoarea prieteniei, a sacrificiului pentru celalalt si importanta comunicarii, dar si a comuniunii intre ei.

Padurea cea Mare este un tinut neobisnuit, cu locuitori ciudati (strigi, animale cu simturi si forte suprafiresti, naluci, pitici). Treptat se dovedeste faptul ca Padurea ii cunoaste. Pe de-o parte fortele intunericului lupta sa ii atraga de partea lor, pe de alta parte Binele ii salveaza, ceea ce le potentiaza dorinta de merge inainte, le da curaj. Interesant este faptul ca Vozia apare de vreo doua sau trei ori in carte ceea ce mareste suspansul, curiozitatea si ii pune in valoare simbolistica. Vozia reprezinta Idealul absolut, roadele finalului traseului intiatic.

Unul dintre cele mai importante mesaje ale cartii ar fi– dupa parerea mea- ca nu trebuie să ne pierdem in detalii, ci sa avem clar in cuget si inima Tinta.

Finalul primului volum se sfarseste cu o noua „intriga”- cautarea Domnitei Enga careia aveau sa-i dea „ceva” de la fratele sau, capitanul unuia dintre forturi.

Asemanarea dintre Cei trei si Padurea ce Mare si Stapanul Inelelor este uluitoare, desi Parintele Mihai- Andrei Aldea a scris cartea cu mult timp inainte sa citeasca Stapanul Inelelor, iar vreo legatura cu autorul nu se pune în discutie. In ambele creatii apar elemente magice (ex: inelele- Stapanul Inelelor; fluierele- Drumul spre Vozia etc) din culturi diferite plasate în cadre aproape identice.

Tipologia flacailor este total diferita. Dan este inteleptul, Mitu este poznasul, iar Surdu este cel care are o forta fizica iesita din comun. Insusirile celor trei se impletesc, se completeaza si rezultă o complexitate fara de care aventura ar fi esuat în cel mai rau caz cu moartea protagonistilor.

Titlul denumeste simbolic tinta, idealul spre care se indreapta cei trei cu multe sacrificii, mult zbucium, dar nu în ultimul rand, cu multa bucurie.

Mi-a placut felul in care autorul stie sa puna in valoare folclorul romanesc, atingand suspansul care poate fi gustat cu satisfacte si de care cititorul contemporan, obisnuit cu intrigi senzationale si efecte speciale de mare amploare.

M-am identificat cu personajele, a fost o lectura palpitanta pentru mine. Folosirea limbajul arhaic contribuie foarte mult la crearea unui spatiu fabulos si a unui timp al legendelor.

Cartea cuprinde si pasaje care amintesc de formatia de etnolog a autorului, in acest roman regasindu-se acea cultura despre care sustinea Ernest Benea la mijlocul secolului al-XX-lea ca a disparut sau ca, in orice caz, era pe cale de disparitie.

As recomanda Drumul spre Vozia pentru ca e o cale de intelegere a identitătii NOASTRE de romani, proiectia realitatii fiind transfigurata in fantastic.